Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor plăti cu 10 - 15% mai mult pentru agentul termic în iarna 2010 - 2011. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, joi, că societatea de termoficare Termica SA va propune creşterea preţului la gigacalorie, majorarea urmând să fie discutată şi aprobată în viitoarea şedinţă de Consiliu Local. Lungu a precizat că majorarea preţului gigacaloriei va fi influenţată şi de deciziile care vor fi luate la nivel central cu privire la subvenţionarea căldurii în această iarnă.
"Vom vedea pe ce sprijin ne putem baza din partea Guvernului. Până acum, Primăria a girat pentru societatea de termoficare creanţe de 100 de milioane de lei vechi, astfel încât vom putea asigura aprovizionarea cu cărbune", a spus Lungu.
Un număr de 6.792 de apartamente s-au debranşat, în această vară, de la sistemul centralizat de încălzire al Braşovului, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al CET Florin Cuţitei.
"Dacă în sezonul trecut aveam în sistem un număr de 27.000 de apartamente, în prezent am rămas cu 20.000. Pe lângă cei care s-au debranşat cu acordul CET, pentru un număr de 1500 de apartamente din 313 blocuri suntem nevoiţi să le întrerupem furnizarea de agent termic şi apă caldă, pentru că au rămas câte 4-5 apartamente într-un bloc pentru care nu mai putem asigura căldura din cauza costurilor foarte mari pe care ar trebui să le suporte locatarii care au mai rămas în sistem", a explicat directorul general al CET.
CET Govora va primi prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu suma de 57 milioane de euro pentru retehnologizare, proces care să respecte condiţionările Uniunii Europene în domeniu.
"Pe POS de Mediu se va aloca suma de 57 de milioane de euro pentru reabilitarea electrofiltrelor, desulfurarea printr-o instalaţie mare de desulfurare, care se va monta, şi realizarea normelor de mediu la cazanele de cărbune. Practic până la 1 octombrie toată documentaţia pentru acest proiect se va înainta către Bruxelles şi se va intra în linie dreaptă cu această finanţare", a declarat, vineri, Mihai Bălan, directorul CET Govora.
Compania de Apă 'Oltenia' a finalizat lucrările de reabilitare şi extindere a reţelei de canalizare în municipiul Craiova. Acest contract face parte din Măsura Ex-ISPA Craiova nr.2000/RO/16/P/PE/002, proiectul 'Reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare şi a staţiei pentru epurarea apelor uzate în municipiul Craiova pentru protecţia fluviului Dunărea'. Contractele de lucrări prevăzute în acest proiect sunt 75% finanţate direct prin ISPA şi 25% sunt finanţate din fonduri ale Consiliului Local Municipal Craiova prin împrumut de la BEI (Banca Europeană de Investiţii).
Nu mai puţin de 18 scări de bloc din municipiul Giurgiu beneficiază de un proiect iniţiat de Primărie privind contorizarea pe orizontală a agentului termic şi a apei potabile, sistem conceput pentru eliminarea rău-platnicilor.
''Acest program a devenit mai cunoscut în acest an când 26 de scări de bloc din municipiu au depus cereri pentru realizarea acestei contorizări, iar pentru 18 scări contorizarea pe orizontală a fost deja realizată'', a declarat, luni, consilierul din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu, Ion Mezaroş.
Datoriile unităţilor de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu, reprezentând plata către furnizorii de gaze, energie electrică, apă, canalizare şi gunoi, se ridică, în prezent, la 3,5 milioane de lei, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, şeful Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Constantin Fârţă.
Potrivit acestuia, datoriile s-au acumulat pe parcursul a opt luni de zile, iar cea mai mare parte a acestora se înregistrează la serviciul de alimentare cu gaze - circa 1,8 milioane lei.
Conducerea consorţiului turco-german 'System Yappi' - 'Passavant', care a câştigat licitaţia de realizare în Brăila a unei staţii de epurare prin programul ISPA
şi care întâmpină probleme financiare, s-a schimbat, şefia fiind preluată de firma germană, în care subcontractorii au mai multă încredere, potrivit primarului de Brăila, Aurel Simionescu. "Mă bucur că nemţii au preluat conducerea, sper să fie un lucru pozitiv pentru noi. Eu i-am invitat la Brăila să discutăm şi să se apuce de treabă. Firma turcească "Sistem Yappi" are grave probleme financiare şi subcontractorii nu mai au încredere, de aceea cred că e un lucru bun că şefia consorţiului a fost preluată de firma germană "Passavant", care prezintă garanţii", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Aurel Simionescu.
Firma maghiară Regionalis Fejlesztesi Vallalat (RFV) este primul investitor interesat de preluarea în concesiune a sistemului de termoficare din Târgu Mureş, reprezentanţii săi anunţând, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-au înscris la licitaţia organizată de municipalitate în acest sens.
Reprezentantul RFV în România, Dacz Gabor, a declarat că firma ungară - care mai este prezentă în România la Gheorgheni şi Zalău - s-a înscris în licitaţia privind preluarea sistemului de termoficare din Târgu Mureş şi îşi doreşte forte mult să o câştige, România fiind, din punct de vedere strategic, foarte importantă în acest moment.
Una dintre cele mai mari investiţii din judeţul Cluj în domeniul mediului - viitorul depozit ecologic pentru deşeuri - a primit acordul de mediu şi urmează ca, până la sfârşitul anului, să înceapă lucrările de execuţie. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că a fost întocmit şi studiul de fezabilitate pentru depozitul ecologic, precum şi planul urbanistic zonal.
"Azi, în şedinţa tehnică-economică a CJ a fost aprobat studiul de fezabilitate şi planul urbanistic zonal. Tot azi a fost semnat şi eliberat acordul de mediu de către Autoritatea Regională de Mediu. Urmează să înaintăm toată documentaţia spre finanţare la Bruxelles, iar noi ne vom ocupa în paralel de documentele de licitaţie pentru a putea începe efectiv lucrările pentru acest depozit central", a declarat, joi, Radu Bica.
Primăria Târgu Mureş intenţionează să concesioneze sistemul centralizat de termoficare, însă numai dacă preţul maxim de producere a gigacaloriei este de 300 de lei, a declarat, miercuri, viceprimarul Claudiu Maior. El a arătat că, dacă preţul de producere a gigacaloriei va fi de maxim 300 de lei, în cazul concesionării sistemului de termie din zona compactă - unde nu există debranşări de la sistemul centralizat - din această sumă municipalitatea va subvenţiona 70 lei.
"În cazul în care nu se prezintă nimeni la licitaţie şi rămâne tot Energomurul (societatea de termoficare - n.r.), trebuie să-şi gestioneze în aşa fel bucătăria internă încât să nu mai ducă societatea în pierdere", a spus Maior.
Cam ciudat titlu pentru un editorial, dar el răspunde tuturor celor care au speculat sau au comentat pe marginea deplasării unui grup de 15 jurnalişti români în ţara de la capătul lumii: Noua Zeelandă. 28 de ore de zbor şi încă vreo nouă de stat prin aeroporturi. O oboseală fizică cruntă, dar bucurii intelectuale şi chiar sufleteşti incontestabile. Da, am acceptat în deplină cunoştinţă de cauză invitaţia celor de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) din multiple motive, dar poate cel mai important dintre acestea a fost curiozitatea jurnalistică reală de a vedea la faţa locului ceea ce am contestat sau am apreciat privitor la transformările din Apuseni, de la Roşia Montană.
Un editorial de Rareş Bogdan publicat în ziarul Ziua de Cluj.
Citeste
Analiza
Proiect de lege privind alocaţia pentru susţinerea familiei, în atenţia Guvernului
Guvernul va analiza în şedinţa de luni, în primă lectură, proiectul de lege privind alocaţia pentru susţinerea familiei, potrivit agendei de lucru a Executivului. Prin respectivul proiect de lege se propune instituirea unei noi alocaţii pentru susţinerea familiei.
Conform expunerii de motive a proiectului de lege, postat pe site-ul Ministerului Muncii, acest proiect de act normativ se bazează pe raţionalizarea alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, astfel încât să se asigure o ţintire mai bună a prestaţiei şi acoperire suficientă cu măsuri de asistenţă socială a familiilor cu copii şi venituri extrem de reduse.
Citeste
Interviu
"Clienţii şi partenerii noştri au descoperit nu doar o nouă imagine, ci şi o nouă filosofie şi un nou stil de business într-o firmă de turism"
Afirmă Javier Garcia del Valle, Vicepreşedinte Executiv HAPPY TOUR, într-un interviu acordat Portalului naţional de Administraţie Publică www.Administratie.ro.
Domnia Sa prezintă principalele schimbări aduse de rebranding-ul Happy Tour, strategia de business pentru următorii trei ani, precum şi situaţia pieţei de turism din România.
Citeste
Compania saptamanii
PHILIPS vinde in fiecare secunda mai mult de cinci produse electrocasnice catre consumatori in intreaga lume
Philips ilumineaza 65% din aeroporturile internationale importante, 30% din spitale, 35% din autoturisme si 55% din stadioanele importante de fotbal, Eiffel Tower, Sydney Opera House, Big Ben si Shanghai Hongqiao Square. Philips a inventat caseta audio, precum si numeroase sisteme optice de discuri pe baza de laser, si anume CD-ul audio, CD-ROM-ul, CD-R/RW, SACD si diverse formate de DVD-uri. In momentul lansarii, valoarea brandului era estimata conform raportului INTERBRAND la 4.4 miliarde USD. In anul 2009 Philips aproape si-a dublat valoare brandului, estimata la 8.1 miliarde USD urcand pe pozitia 42 in topul celor mai valoroase branduri mondiale.
Citeste
Eveniment
Prefectura Sălaj a realizat "Carta Albă a absorbţiei fondurilor europene"
Aproximativ 200 de milioane de euro este valoarea totală a proiectelor cu finanţare europeană accesate de administraţia locală şi cea judeţeană din Sălaj, aflate în derulare, în prezent, în judeţ, conform "Cartei Albe a absorbţiei fondurilor europene", prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă, de reprezentanţii Prefecturii Sălaj.
Citeste
Semnal Editorial
SEMNAL EDITORIAL: "Evaluarea programelor si politicilor publice. Teorii, metode si practici"
Editura Polirom a publicat volumul "Evaluarea programelor si politicilor publice. Teorii, metode si practici", scris de Mirela Cerkez. Cartea a aparut in colectia "Collegium. Politici publice si integrare europeana", are 232 de pagini si poate fi achizitionata la pretul de 27 RON.
Citeste
Idei pentru Lideri
Doua secrete ca sa ai succes
Un articol de Cezar Caluschi
Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie.
Citeste