Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Miercuri, 07 Decembrie 2016 Alte articole din Institutii ale APL
 

Lucrările la centura de ocolire a municipiului Satu Mare încep în mai 2017

centura2.jpgLucrările la centura de ocolire a municipiului Satu Mare sunt programate să înceapă în luna mai 2017, a anunţat prefectul Radu Bud, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii firmei executante. Potrivit sursei citate, prima întâlnire dintre autorităţi şi reprezentanţii consorţiului Itinera, care au câştigat licitaţia, a fost una de prezentare a echipei de constructori, respectiv de informare privind calendarul lucrărilor.

"În următoarea perioadă se desfăşoară pichetarea terenului în scopul elaborării proiectului tehnic. În cadrul discuţiilor s-a subliniat importanţa respectării termenelor, având în vedere că proiectul tehnic trebuie finalizat până în luna aprilie a anului următor, iar în luna mai este programată începerea efectivă a lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului reşedinţă de judeţ. Pentru buna desfăşurare a proiectului, la termen şi în condiţii de calitate este necesară realizarea lucrărilor în sezoanele estivale din anii 2017 şi 2018", precizează sursa citată.

Prefectul Radu Bud i-a asigurat pe constructori de deschiderea administraţiei publice locale în colaborarea cu aceştia. "Un constructor serios şi harnic are în noi cel mai bun partener, dar şi un prieten adevărat. În caz contrar, riscă să devină indezirabili. Evident că rezultatul muncii lor va fi măsurată în gradul de apreciere şi satisfacere a celor aproape 400.000 de locuitori ai judeţului nostru", a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Contractul de execuţie a fost câştigat de asocierea Itinera SPA - Collini Lavori SPA - Via Design SRL şi semnat în noiembrie 2015. Traseul centurii de ocolire se desprinde din DN 19A, trece pe lângă Parcul industrial, traversează DN 19 Satu Mare - Oradea, traversează râul Someş şi se intersectează cu DN 19 Satu Mare - Baia Mare. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Institutii ale APL


 Primaria Giurgiu


Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.jpg
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter